Categoriile de persoane predispuse la forme severe de COVID-19

13 10. 2020, 11:23

FII EROUL COMUNITĂȚII TALE! Intră pe eroulcomunitatiitale.csid.ro, răspunde la Întrebarea Zilei (răspunsul corect este „ascuns” în acest articol) și poți câștiga 25.000 de lei în echipamente de protecție pentru spitalul tău.

Riscul de a face forme grave de COVID-19 există nu doar în rândul vârstnicilor, care în general prezintă diverse afecțiuni asociate vârstei. Orice persoană care prezintă comorbidități, indiferent că este copil, adult sau vârstnic, ar putea dezvolta o formă severă a infecției cu noul coronavirus, arată cele mai recente date ale CDC.

Pe baza informațiilor pe care le avem la acest moment, dar care se pot modifica pe măsură ce evidențele medicale sugerează noi date relevante, categoriile de persoane predispuse la forme severe de COVID-19 includ o plajă vastă de afecțiuni.

Lista bolilor care pot agrava starea de sănătate a pacientului cu COVID-19

Comorbiditățile asociate evoluției severe a COVID-19, observate de comunitatea medicală de la debutul pandemiei până în prezent, la toate categoriile de vârstă, sunt următoarele:

  • Cancerul
  • Boala cronică renală
  • Boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC)
  • Bolile de inimă (insuficiență cardiacă, boală coronariană, cardiomiopatie etc.)
  • Obezitatea (indice de masă corporală peste 30)
  • Siclemia (anemie cu celule în seceră)
  • Diabetul zaharat de tip 1 sau 2
  • Bolile congenitale (afecțiuni cu origine prenatală determinată de defecte genetice, anomalii cromozomiale)
  • Astmul
  • Fibroza chistică
  • Sistemul imunitar imunocompromis, ca urmare a unui transplant (de măduvă, renal, hepatic, pulmonar etc.), a infecției cu HIV sau a administrării de corticosteroizi ori alte medicamente imunosupresive
  • Bolile cerebrovasculare (accident vascular cerebral ischemic sau hemoragic, atac ischemic tranzitor, anevrisme)
  • Hipertensiunea arterială
  • Boli neurologice (demența Alzheimer)
  • Bolile de ficat (hepatita, steatoza hepatică, ciroza)
  • Talasemia

Cum te protejezi dacă ești în grupa de risc

Persoanele care suferă de una sau mai multe dintre afecțiunile descrise mai sus trebuie să ia câteva măsuri suplimentare de protecție, pe lângă sfânta triadă spălat corect pe mâini mască distanță fizică de peste 2 metri.

Aceste măsuri constau în:

  • limitarea interacțiunii fizice cu alte persoane
  • respectarea schemei de vaccinare (cu precădere vaccinul antigripal și cel pneumococic)
  • respectarea tratamentelor recomandate de medic pentru afecțiunile preexistente
  • evitarea amânării tratamentelor oncologice sau de altă natură
  • menținerea unei greutăți corporale optime printr-un regim alimentar sănătos și mișcare zilnică